El e hairstylistul care a terminat 8 curse de Half Ironman: „Am fost singurul român din competiție”

El e hairstylistul care a terminat 8 curse de Half Ironman: „Am fost singurul român din competiție”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Până la 48 de ani, Costel Cîrje a realizat cam tot ce și-a propus. Este coafez de 30 de ani, cum îi place lui să își spună și face sport de performanță de când se știe.

„De mic am făcut 10 ani de lupte greco-romane, după care, 15 ani am mers la dansuri populare” – Costel Cîrje, sportiv de Half și Full Ironman.

Costel Cîrje e hairstylist de 30 de ani și a terminat 8 curse de Half Ironman

În 2007 datorită, fetiței sale și-a descoperit vocația pentru înot.

„Atunci a început toată povestea asta frumoasă și îi mulțumesc Mariei că i-a plăcut înotul și o dată cu ea am început și eu. Mi-am spus că decât să stau printre părinți, atunci când o așteptam, mai bine intru și eu în apă cu ea” – Costel Cîrje, sportiv de Half și Full Ironman.

Mai târziu, s-a apucat de bicicletă și alergare.

„Nu m-am gândit niciodată că voi concura în competiții de triatlon. Datorită perseverenței, antrenamentelor zilnice și prietenilor care au fost alături de mine, am reușit” – Costel Cîrje, sportiv de Half și Full Ironman.

A fost singurul român prezent la Ironman Sardegna

Anul acesta a început în forță pentru Costel. El a fost singurul român care a participat la Half „Ironman Sardegna”, unde a concurat alături de 2000 de participanți și a terminat cursa pe locul 300.

„M-am bucurat mult că am fost singurul român din competiție. A fost un concurs foarte greu. La bicicleră am avut 1100 metri diferență de nivel. Au fost și emoții mari, dar a fost frumos. Am concurat pe 30 de grade”- Costel Cîrje, sportiv de Half și Full Ironman.

Costel face triatlon din pasiune și știe care sunt planurile sale de viitor în ceea ce privește acest sport. „Îmi doresc să fiu sănătos și să concurez mulți ani de acum înainte. Când văd la concursuri acea categorie de sportivi de +70, dintre care, unii aleargă, pedalează și înoată aproape cot la cot cu mine, îmi doresc ca pe viitor să ajung și eu ca ei”- Costel Cîrje, sportiv de Half și Full Ironman.

Soția e sponsorul lui principal

Coafezul triatlonist își împarte timpul între salon, antrenamente și concursuri.

„Am 3 zile pe săptămână, marți, miercuri și vineri, când vin la 10 la serviciu, la 6.00 mă trezesc, la 7 sunt pe pista de alergare, în parc, la bazin sau cu bicicleta. Ca să fi un hair stylist bun, cred că ești un pic de Iron Man lucrând așa numai cu doamnele de ani de zile m-am tăbăcit ”- Costel Cîrje, sportiv de Half și Full Ironman.

Costel tunde și coafează de la 18 ani, iar microbul îl are din familie! Părinții săi au făcut tot asta.

„Am cliente care vin la mine de 30 de ani și pe care le-am coafat mirese. Și-au adus și copiii pe care îi tund și îi arannjez, care la rândul lor vin și ei cu cei mici vin la mine”- Costel Cîrje, sportiv de Half și Full Ironman.

Costel are salonul lui în Pitești, iar colegă de scaun îi este chiar soția. „Pe soția mea am atras-o alături de mine la triatlon ca sponsor principal, atât. Toată lumea mă întreabă, cine mă ajută, ea mă ajută și îmi înțelege pasiunea >”-Costel Cîrje, sportiv de Half și Full Ironman.

La salon, agenda e plină

Costel are clientele sale de ani de zile, care l-au urmat peste tot. Unele vin din alte orașe pentru a fi aranjate de către el.

„Eu sunt coafez, nu am făcut nicio școală de hair stylist. Pot să spun că m-am născut în salonul de coafură, părinții au lucrat în domeniu și acolo am trăit. Dădeam un pic cu mătura, mai scoateam un bigudiu, mai puneam un bigudiu. Primul contract de colaborare l-am avut în 1988. După 2 ani de ucenicie am început să și lucrez. Aveam 18 ani, tundeam, coafam și ușor, ușor, mi-am dorit să am salonul meu, să am postul meu de lucru să am clientele mele” – Costel Cîrje, sportiv de Half și Full Ironman.

Costel încearcă să își împartă timpul cât poate de bine între salon, acolo unde programările sunt făcute pentru următoarele luni și pasiunea pentru triatlon.

„Agenda e plină, dar timpul meu e bine împărțit. Muncesc în fiecare zi de la 10 până seara la salon, iar diminețile le am rezervate antrenamentelor”- Costel Cîrje, sportiv de Half și Full Ironman.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
L-au convins! Vestea mare dată de Universitatea Craiova:
L-au convins! Vestea mare dată de Universitatea Craiova: "A semnat până în 2028 cu dorinţa de a deveni campion"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×